Primul atelier de dans irlandez în Piteşti

martie 17th, 2011, 4.014 views Comenteaza

După lansarea cursurilor săptămânale în Bucureşti, STEYsha School of Irish Dance organizează în week-endul 2 – 3 aprilie primul atelier intensiv de dans irlandez din Piteşti.

Pentru mulţi, dansul irlandez înseamnă Michael Flatley, Lord of the Dance, o linie enormă de dansatori perfect sincronizaţi, mâini ţinute la spate şi felurite ridicări de picioare, însă tradiţia dansului irlandez merge dincolo de toate acestea. Astfel, cu ocazia acestui prim atelier organizat de STEYsha School of Irish Dance, participanţii vor putea cunoaşte latura artistico-sportivă a dansului ţării de smarald, Irlanda, iar dacă există destul interes, atelierul din aprilie va fi urmat de o întreagă serie de astfel de antrenamente lunare.

Atelierul se adresează atât copiilor, cât şi adulţilor, iar experienţa anterioară în orice alt tip de dans nu este obligatorie. Pe parcursul celor două zile de atelier, participanţii vor învăţa elementele de bază ale dansului irlandez, de la postura specifică până la paşii esenţiali, vor începe să înveţe primul dans de solo al începătorilor – reelul, iar la finalul atelierului vor fi cu toții antrenați într-un dans irlandez de grup, numit ceili.

Participanții vor fi împărțiți pe grupe de vârstă: copii și adulți, pentru ca fiecare dintre ei să poată beneficia la maximum de experiența Irish. În acest sens, atelierul pentru copii va fi în ambele zile de la 10:00 la 12:00, iar cel pentru adulți de la 12:00 la 14:00. Atelierul va avea loc în sala de balet a Teatrului ’’Al. Davila’’, iar taxa de participare este de 50 ron/persoană.

Înscrierile se fac prin mail la: steysha.irishdance@gmail.com, sau prin telefon, la 0740.680.805, iar mai multe detalii despre echipamentul necesar și STEYsha School of Irish Dance se găsesc la http://steysha.blogspot.com/

 

Contact: Mara CERNAT

General Manager STEYsha School of Irish Dance

Telefon: 0740.680.805

E-mail: steysha.irishdance@gmail.com

Web: http://steysha.blogspot.com/

Facebook: Stey Sha

Twitter: @STEYshaIDschool

 

 

Review-uri (0)

Cele mai noi stiri